Ce este A.R.A.C.I.P.?

Instituţie publică de interes naţional, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.


Care este misiunea ARACIP?

A.R.A.C.I.P. realizează:
  • evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi de alte organizaţii furnizoare de educaţie;
  • autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar.


Care sunt activităţile ARACIP?
  • realizează activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învăţământul preuniversitar;
  • efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educaţiei şi cercetării, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;
  • realizează, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerului Educaţiei şi Cercetării activitatea de monitorizare şi control al calităţii;
  • efectuează, cel puţin o dată la 3 ani, evaluarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acreditate;
  • propune Ministerului Educatiei şi Cercetării înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;
  • elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii invăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.
Ultimele documente adăugate:
  • Standarde de referinta si indicatori de perfomanta pentru evaluarea si asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • Proiect de hotarare a Guvernului privind aprobarea tarifelor de autorizare, acreditare si evaluare externa periodica a unitatilor de invatamant preuniversitar
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • Procedurile de înscriere a organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară în Registrul special al ARACIP şi de recunoaştere a studiilor efectuate de elevii şcolarizaţi în cadrul acestor unităţi de învăţământ
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • Raport de activitate al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar în al patrulea an de funcţionare
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • Situaţie întocmită la data de 20 octombrie 2009 referitoare la Rapoartele Anuale de Evaluare Internă trimise la ARACIP în baza Adresei ARACIP nr. 4634/10.09.2009 şi a Notei către ISJ nr. 4634/12.10.2009
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Unităţi de învăţământ preuniversitar particular în evidenţa ARACIP - acreditate – nivel postliceal
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Unităţi de învăţământ preuniversitar particular în evidenţa ARACIP - acreditate – nivel SAM si An de completare
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Unităţi de învăţământ preuniversitar particular în evidenţa ARACIP - acreditate – nivel prescolar
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • RAPORT DE ACTIVITATE AL AGENŢIEI ROMÂNE DE ASIGURARE A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR - al treilea an de funcţionare - 01.10.2007 – 30.09.2008
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Analiza Rapoartelor anuale de evaluare internă (RAEI) înaintate la ARACIP de către unităţile de învăţământ preuniversitar acreditate, de stat şi particulare (1027 şcoli)
    Descarcă Citeşte mai mult
Materiale informative
174 documente
Ultimele documente adăugate:
  • Articol nou Actualizare baza de date
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Articol nou Rezultate selectie grupuri de lucru pentru standarde specifice - interviu sustinut in data de 29 ianuarie 2009
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Articol nou Rezultate selectie grupuri de lucru pentru standarde specifice - interviu sustinut in data de 28 ianuarie 2009
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Articol nou Lista finala a candidatilor care au depus documentaţia în prima etapă de selecţie a membrilor grupurilor de lucru pentru realizarea standardelor, standardelor de referinţă şi a metodologiilor specifice evaluărilor diferitelor niveluri şi segmente ale învăţământului preuniversitar, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar, cofinanţat din Fondul Social European prin POS-DRU”
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente
  • Actualizare baza de date
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Registrul A.R.A.C.I.P. al experţilor în evaluare şi acreditare Data ultimei actualizari: 03.02.2010
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Rezultate selectie grupuri de lucru pentru standarde specifice - interviu sustinut in data de 29 ianuarie 2009
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Rezultate selectie grupuri de lucru pentru standarde specifice - interviu sustinut in data de 28 ianuarie 2009
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Rezultate selectie grupuri de lucru standarde specifice, inainte de interviuri
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista finala a candidatilor care au depus documentaţia în prima etapă de selecţie a membrilor grupurilor de lucru pentru realizarea standardelor, standardelor de referinţă şi a metodologiilor specifice evaluărilor diferitelor niveluri şi segmente ale învăţământului preuniversitar, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar, cofinanţat din Fondul Social European prin POS-DRU”
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Anunt II, selectie grupuri de lucru pentru standarde specifice
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista provizorie a persoanelor care au depus documentaţia în prima etapă de selecţie a membrilor grupurilor de lucru pentru realizarea standardelor, standardelor de referinţă şi a metodologiilor specifice evaluărilor diferitelor niveluri şi segmente ale învăţământului preuniversitar, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar, cofinanţat din Fondul Social European prin POS-DRU”
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Programarea inspectoratelor scolare pentru Calendarul special de evaluare externa referitor la Nota MECI nr. 10943 din 04.03.20
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista participanti Proiect EvIn - Evaluarea şi inspecţia şcolară: contribuţii comune la dezvoltarea profesională a experţilor în evaluarea externă
    Descarcă Citeşte mai mult